Cand te adresezi medicului de medicina interna?
Doresc sa aflu mai multe detalii
• Medicul de medicina interna se ocupa cu stabilirea diagnosticului, tratamentului si profilaxia (prevenirea) afectiunilor grave, acute si cronice, dar si cu afectiunile care necesita o abordare globala a rezultatelor consultatiilor multi-disciplinare. O constatare clinica comuna, de exemplu un suflu cardiac, un sindrom dureros, vertijul, anorexia, tulburarile respiratorii etc. pot avea o gama variata de semnificatii clinice.
• Medicul de medicina interna are competenta de a evalua integral un pacient cu boli acute sau cronice, cu probleme medicale complexe, multi-sistem, sau nediferentiate pentru un anumit organ. Pentru un diagnostic pozitiv si diferential, medicul internist considera si reconsidera diagnosticul luand in calcul antecedentele pacientului, datele oferite de examenul clinic si rezultatele investigatiilor paraclinice, pe care le poate cere. Analizele si investigatiile necesare stabilirii diagnosticului, pot fi efectuate in centrele GRAL Medical.
• Medicul internist are competenta de a indica prioritatile tratamentului pentru acesti bolnavi, inclusiv de tratament invaziv sau chirurgical. Recomanda la nevoie abordarea unui medic specialist de organ si trateaza in continuare afectiunile complexe ale bolnavilor diagnosticati si tratati initial de catre medicul specialist.
• Medicul internist are de asemenea competenta de a diagnostica afectiunile specifice bolnavilor in varsta si indica tratamente de reabilitare a sanatatii lor sau abordarea unor institutii specializate.
• In competenta medicului internist intra si efectuarea expertizei capacitatii de munca a pacientului, si sa recomande tratamentul si un plan de recuperare.
“Pacientii admira cunostintele medicului lor, insa cauta de asemenea intelepciunea acestuia. Ei il apreciaza pe medic ca pe un sfatuitor ori consilier” (dupa Dr. med. Herbert Renz-Polster)
Dr. Marilena Ciortea: ,,Speram ca pacientii nostri vor aprecia ceea ce s-a recunoscut de mult timp - medicina este o stiinta si o arta a carei capacitate creativa si magie constau in aspectele inter-personale ale relatiei pacient – medic”.
Programeaza-te la Dr. Marilena Ciortea, medic primar medicina interna in Clinica de Diagnostic GRAL, la 021 323 0000 sau online:
https://www.gralmedical.ro/Programari-online
Referinte bibliografice:
• UEMS European Board of Internal Medicine (Brussels Feb 22, 2016)
• Jorg Braun, Arno J. Dormann: Ghid clinic Medicina Interna. Editia a 11-a.
• Taylor: Manual de diagnostic diferential. Editia a 3-a.