Chat Gral Medical
Newsletter Gral Medical
X
Gral Medical
Inscrie-te si descopera avantajele
de a fi membru Gral Medical!
 
Nume
Prenume
Adresa de email

Specializare medicala selectata

Denumire serviciu
Medic
Pret(lei)

-

Denumire serviciu
Pret(lei)

Suport online

Doresti sa intri in legatura cu
un operator Gral Medical?

DA
NU

Rezultate online

Istoric medical Card Favor Date personale


*GRAL(*4725) / 021-323.00.00


      

Diagnostic medical

Cardul de sanatate Favor

Orar medici, tarife si programari

Afiseaza slider

Ce este Hipercolesterolemia?  

De ce ar trebui să ne intereseze nivelul colesterolului din sange? De ce vorbim despre colesterolul bun si rau? De unde provine colesterolul si care este riscul asociat?

Data publicare: 29.04.2021 / Clinica de Diagnostic Gral
0
0
Colesterolul este un tip de grasime sau lipide, care se gaseste in sange. El este indispensabil pentru producerea membranelor celulelor, hormonilor, vitamina D etc. Colesterolul este fabricat in organismul nostru in ficat. In plus el poate fi obtinut si din unele alimente care provin de la animale, ca oua, carne, maruntaie, derivati grasi din lapte etc. Cresterea lui in sange, peste valorile cunoscute ca fiind normale, poate fi periculos pentru organism. Daca nivelul colesterolului este ridicat, starea se numeste hipercolesterolemie.

Hipercolesterolemia reprezinta o afectiune a metabolismului lipidic.
Cand colesterolul total este mai mare de 200 mg/dl, poate fi hipercolesterolemie:
• primara, determinata genetic, la 3% din populatie
• secundara unor afectiuni cronice, la 20% din populatie: hipotiroidie, diabet zaharat, obezitate, boli hepatice, pancreatita, boli renale, abuz de alcool, de nicotina, unele medicamente.

Colesterolul nu este solubil in sange si de aceea sunt folosite pentru transportul lui in sange lipoproteinele (grasime + proteine).

 Lipoproteinele sunt de 2 tipuri:
• lipoproteine cu densitate inalta (high density lipoproteins - HDL), care este adesea numit “colesterolul bun”, pentru ca permite eliminarea excesului de colesterol din organism, prin transportarea excesului de colesterol din sange in ficat;
• lipoproteine cu densitate joasa (low density lipoproteins - LDL), care este adesea numit “colesterolul rau”, pentru ca transporta excesul de colesterol in tesuturi si se poate acumula pe peretii arterelor, favorizand formarea de depozite de grasime (placi de aterom). Această acumulare se numeste ateroscleroza.

Afectiunea care poate sa apara datorita colesterolului marit

Valorile mari ale colesterolului din sange sunt cauza principala a dezvoltarii precoce a placii de aterom,Colesterol marit GRAL Medical deci a aterosclerozei.
Ateroscleroza este o boala sistemica progresiva care afecteaza arterele mari si medii, prin formarea de placi de aterom, in prezenta hipercolesterolemiei si a pierderii integritatii morfofunctionale a peretelui vascular.
Formele clinice de manifestare ale bolii aterosclerotice sunt reprezentate de: boala cardiaca ischemica, boala cerebro-vasculara si boala arteriala periferica.

CAUZELE HIPERCOLESTEROLEMIEI pot fi:

• factorii genetici sau ereditari;
• factorii alimentari: o alimentatie saturata in grasimi animale, carne si derivatii grasi de lapte, un exces de alcool.
• bolile renale, tiroidiene, diabetul zaharat pot fi direct raspunzatoare de cresterea colesterolului;
• unele clase de medicamente: contraceptivele orale, diureticele tiazidice, cortizonul, medicamente pentru tratarea psoriazisului sau acneei etc, sunt susceptibile de a creste colesterolul sanguin. In cazul tratamentului cu aceste medicamente se ia in considerare efectul hipercolesterolemiant numai in cazul asocierii unui risc cardiovascular.

CUM AFLAM CA EXISTA O CRESTERE A COLESTEROLULUI NOSTRU IN SANGE?

Dozarea colesterolului se face usor printr-o simpla recoltare a unei probe de sange.

Valorile normale ale concentratiei colesterolului sanguin sunt:
• colesterolul total este sub 2 g/L (sau < 200 mg/dL);
• LDL colesterol este sub 1,6g/L (sau < 160 mg/dL);
• HDL colesterol este peste 0,35g/L (sau > 35 mg/dL).

Persoanele cu LDL colesterol crescut si/sau HDL colesterol scazut sunt expusi riscului de a face o boala cardio-vasculara.
Daca un pacient prezinta mai multi factori de risc pentru afectiunile cardio-vasculare (exemplu diabet zaharat, o boala renala, tiroidiana, fumatul etc.) atunci tratamentul hipercolesterolemiei poate sa inceapa la valori mai mici decat cele de mai sus.

Sfaturi privind schimbarea stilului de viata

Pentru a scadea nivelul de colesterol dispunem de doua cai: schimbarea stilului de viata si a dietei si tratamentul medicamentos.

O alimentatie corecta si activitatea fizica se completeaza. Regula de aur este moderatie pentru amandoua.

Pentru o alimentatie corecta, cateva sugestii:
• prezenta a trei mese principale pe zi;
• la fiecare masa consuma paine din cereale complete, cartofi, orez;
• in fiecare zi sa incercam sa consumam legume gatite sau cruditati si fructe;
• consuma in cantitate moderata de carne si de produse lactate degresate;
• consuma pește si alte produse pescaresti cel putin doua zile pe saptamana;
• limiteaza consumul de alcool la maxim doua pahare de vin sau de bere pe zi;
• opreste fumatul;
• diversifica alimentatia pentru a face din mancare o placere.

Daca prin exercitiu fizic si alimentatie corecta nu se obtine scaderea scontata a hipercolesterolemiei se introduce tratamentul cu statine.

Tratament hipercolesterolemie

Statinele sunt o clasa de medicamente care scad lipidele prin inhibitia unei enzime, o reductaza, care are rol in sinteza colesterolului.
Statinele sunt medicamente cu actiune benefica, dar ca orice terapie medicamentoasa determina si efecte secundare, care pot fi: durere musculara, cresterea enzimelor hepatice, care se normalizeaza dupa oprirea tratamentului, risc crescut de diabet zaharat (scade sensibilitatea la insulina si secretia de insulina), tulburari de concentrare. Aceste efecte secundare reprezinta motivul pentru care pacientii se sperie si renunta la medicatia cu statine, fara a apela la consultul si recomandarile medicului curant.
Statinele au efecte remarcabile asupra riscului de imbolnavire si moarte prin boli cardio-vasculare. Se cunoaste ca ele pot sa scada LDL - colesterolul la o valoare optima (70 mg/dl), sa reduca cu 60% numarul de evenimente cardiace (infarct miocardic, moarte subita) si sa scada cu 17% accidentele cerebro-vasculare. De aceea, analiza efectelor benefice si a celor adverse trebuie facuta cu grija, pentru a nu lipsi de un tratament eficace pacientii cu hipercolesterolemie si cu risc crescut cardio-vascular.
Medicul este cel care poate reduce dozele administrate de medicament, poate schimba tipul de statina, sau poate sa intrerupa tratamentul cu statine dupa o analiza personalizata la fiecare pacient a severitatii efectelor adverse aparute prin comparatie cu efectele benefice ale statinelor, si avand grija sa nu lipseasca pacientul de un tratament benefic pentru boala sa cardio-vasculara si prelungirea vietii.


Pentru recoltarea probelor de sange in vederea stabilirii dozajului colesterolului, se poate veni si fara programare in Centrele GRAL Medical. Informatii suplimentare obtineti la 021 323 0000 sau email la programari@gralmedical.ro


« Inapoi

Vizualizari: 153
Comentarii: 0

Formular de contact




Comentarii

Fii primul care comenteaza!
ADAUGA UN COMENTARIU


Copiati codul din imaginea de mai jos:


  Test RT PCR Covid 19 rezultat rapid

Ti-ai planificat vacanta si ai nevoie de un rezultat al unui test RT-PCR Covid-19? Vrei sa pleci la ski in Austria, Bulgaria, Ucraina sau la plaja in Maldive sau Dubai? Iti oferim rezultatul testului bilingv in romana-engleza sau engleza-germana pentru ca tu sa te bucuri de vacanta. Programeaza-te in centrele GRAL Medical la testare RT-PCR Covid-19 pentru o vacanta fara griji!

Detalii complete aici.  

Parerea ta conteaza
Serviciile Gral Medical pot fi imbunatatite cu ajutorul dumneavoastra.
 
Chestionar spitalizare
de zi / lunga durata >>aici
Chestionar ambulatoriu
>>aici