lista interpretare rezultateinapoi la lista

25-OH VITAMINA D (VITAMINA D TOTAL)

Ce este 25-OH vitamina D (vitamina D)
Vitamina D este implicata in reglarea nivelului de calciu si fosfor in organism, avand un rol important in dezvoltarea si mentinerea sanatatii oaselor. Prin proprietatile sale antiinflamatoare, antioxidante si neuroprotectoare contribuie si la buna functionare a sistemului imunitar.

Sunt cunoscute mai multe forme ale vitaminei D, cele mai importante fiind :
Vitamina D2 (Ergocalciferol), forma derivata din plante
Vitamina D3 (Colecalciferol) provine din alimente de origine animala (in special pestele gras si uleiul de peste) sau din suplimentele alimentare. Ea se sintetizeaza si in piele sub actiunea radiatiilor solare, in functie de durata si intensitatea expunerii.
25 hidroxivitamina D, cu un timp de injumatatire prelungit (2-3 saptamani), constituie principalul rezervor circulant si cel mai bun indicator al statusului global al vitaminei D2.

Deficitul sever conduce la insuficienta mineralizarii tesutului osos nou format, avand drept consecinta dezvoltarea rahitismului la copil si a osteomalaciei la adult.

Consecintele deficitului de vitamina D asupra altor organe decat osul nu sunt determinate cu precizie, dar ar putea include: scaderea imunitatii, diabet zaharat de tip I, hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca, depresie, scleroza multipla, şi de unele boli neoplazice: cancer de colon, prostata, san, ovar; risc crescut de preeclampsie .
 
In ce situatii se recomanda determinarea 25- OH vitaminei D (vitamina D)
  • evaluarea nivelului de vitamina D la persoanele care prezinta semne si simptome ale deficitului (rahitism, osteomalacie,osteoporoza, deformari osoase, predispozitie la fracturi osoase, dureri musculare, parestezii)
  • evaluarea nivelului de vitamina D la persoanele cu risc de hipovitaminoza (sindrom de malabsorbtie, afectiuni renale cronice, etc) sau de hipervitaminoza D
  • monitorizarea raspunsului la tratamentul cu vitamina D
Particularitati
1,25 (OH)2 vitamina D este forma activa biologic, dozarea ei fiind recomandata persoanelor cu afectiuni renale, in cazurile in care nivelul 25-OH vitaminei D nu este relevant pentru stabilirea diagnosticului.
 
Recomandare Gral Medical
Pentru a facilita stabilirea cauzei care a generat modificarea
concentratiei serice a Vitaminei D3 se recomanda efectuarea
concomitenta a urmatoarelor analize si investigatii:


Hemoleucograma, proteina C reactiva, feritina,
sumar urina,TGO, TGP, GGT bilirubina totala
si directa, creatinina,
calcemie, fosfor seric,
fosfataza alcalina, iPTH

 
lista interpretare rezultate

Interpretarea rezultatelor

Valori crescute:

Valori crescute se intalnesc in: consum excesiv de medicamente sau suplimente alimentare cu vitamina D, consumul suplimentelor de vitamina D in contextul unor afectiuni cronice (renale, hepatice, hiperparatiroidism, sarcoidoza, tuberculoza)
 

Valori scazute:

Valori scazute (deficit sau nivel insuficient) se intalnesc in: dieta neadecvata, expunere insuficienta la soare, sindrom de malabsorbtie (afectiuni intestinale), afectiuni hepatice severe, afectiuni renale cronice, rahitism ereditar, osteomalacie, hipofosfatemie familiala, varstnici
 
lista interpretare rezultate

Interactiuni si interferente

La indivizii obezi s-au observat valori mai scazute ale nivelului de vitamina D.

Unele medicamente pot produce cresteri sau scaderi ale 25 OH vitamina D.

Scaderi: anticonvulsivante (fenobarbital, fenitoin, carbamazepin, acid valproic), rifampicina
Cresteri: diuretice tiazidice, digoxin, terapia estrogenica, tratament indelungat cu antiacide, izoniazida
Interferente analitice: sangele cu continut mare de grasimi sau   hemolizat poate sa conduca la rezultate eronate.
 
pregatire pacient

Pregatirea pacientului

  • Va consuma doar apa cu 8 ore inainte de recoltare.
     
  • Tratamentul cu biotina (vitamina B7) va fi administrat dupa recoltare si este necesar sa treca minim 8 ore de la ultima doza.
     

Recoltare

Produs biologic recoltat:
Sange 
Recipient recomandat
Vacutainer fara anticoagulant (dop galben sau rosu)
Prelucrarea produsului biologic
Centrifugare
Esantion analizat
Ser – 1 ml  
Stabilitatea esantionului
Serul: stabil la: temperatura camerei (20-25ºC): 8 ore, frigider (4-8ºC): 4 zile, congelat (-20°C): 6 luni (nu se recongeleaza)
 
 
Timpul de eliberare a rezultatului
1 zi
 
Metoda de lucru:
Electrochemiluminiscenta (ECLIA)
 

Bibliografie

  1. F.T. Fischbach, M.A.Fishbach – Vitamins in human nutrition. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Wolters Kluwer, ed. 10
  2. Fisa de metoda pentru vitamina D total– Roche 2022
  3. https://www.mayoclinic.org/drugs-supplements-vitamin-d
  4. Vitamin D Deficiency and Related Disorders: Practice Essentials, Background, Pathophysiology (medscape.com)