Alexandra Dicu: Bună tuturor! Sunt Alexandra de la Gral Medical și vă invit să rămâneți alături de noi la podcastul Anatomia lui Gral.


Astăzi vom discuta despre somn și somnologie.


Alături de noi este medicul primar ORL Cristina Goanță, de la Clinica Gral Medical

Bună ziua doamna doctor și vă mulțumim că participați la podcastul acesta.

Dr. Cristina Goanță: Bună ziua și mulțumesc că m-ați invitat.

AD: Doamna doctor, somn și somnologie: ce înseamnă această somnologie?

Dr. Cristina Goanță: Somnologia este o știință care se ocupă cu studierea somnului. Ce facem noi mai exact? Ne ocupăm de la a investiga pacientul, de la a vedea de ce sforăie sau de ce i se oprește respirăția în somn, cum doarme, de ce nu adoarme seară, de ce se trezește peste noapte, ce patologii are, până la a oferi un plan concret de tratament la final. Problemele care pot fi în această sfera sunt extrem de variate, de la cele din sfera ORL, care implică obstrucții în tractul respirator superior, până la probleme neurologice, cardiologice, care sunt mai grave.

AD: Ce înseamnă un somn odihnitor?

Dr. Cristina Goanță: Un somn odihnitor, în percepția medicală cel puțin, este un somn care ne ajută pe noi și organismul nostru să se recupereze, pentru că, așa cum știți probabil, în timpul somnului se descarcă tot felul de hormoni care ne ajută pe noi, atunci când suntem mici, să creștem, să fim sănătoși, ne întăresc imunitatea și apoi ne ajută să reglăm mecanismele hormonale, să fim a două zi lucizi, conștienți, să fim performanți la locul de muncă, să șofăm fără să adormim la volan. Toate astea duc la îmbunătățirea calității vieții.

AD:Este un interval al orelor în care este recomandat să dormi?

Dr. Cristina Goanță: Aici este o dispută în lumea medicală. Dacă ne luăm după teoriile cunoscute, sunt acele teorii în care noi pe vremea arhaică eram în triburile acelea în care unii păzeau dimineață, unii la prânz și unii seară, și în funcție de unde au fost strămoșii noștri repartizați, noi ne simțim mai confortabil să dormim mai spre dimineață, să dormim mai devreme sau să ne trezim mai devreme. Teoria ar fi că e bine, într-adevăr, să ne culcăm mai devreme, pentru că se secretă acei hormoni care ne ajută pe noi să inducem somnul mai ușor, dar nu toată lumea este confortabilă cu acel interval orar. De asemenea, sunt anumite studii care demonstrează că este dăunător să consumăm alcool înainte de somn. Aici iarăși intervine percepția de somn odihnitor și ce înseamnă pentru noi somn odihnitor. Înseamnă un somn în care sunt toate mecanismele fiziologice conforme sau înseamnă un somn în care noi, dimineață când ne trezim, zicem “am dormit 9 ore, dar sunt încă obosit”, pentru că este posibil să dormim 9 ore și dacă somnul nu este calitativ, să fim încă obosiți.

AD: Ce facem dacă nu putem să respirăm bine în timpul somnului?

Dr. Cristina Goanță: Dacă nu putem să respirăm bine în timpul somnului, trebuie să aflăm de ce, pentru că picăturile sau medicamentele nu sunt soluții. De multe ori, cauza este una mai profundă decât faptul că ne punem niște puf-uri în nas și se rezolva problema. Putem avea probleme care sunt localizate la nivelul creierului, la nivelul cordului și nu putem respiră cum trebuie. De cele mai multe ori, de vină e burtică pe care o avem la un anumit moment și care împiedică să avem acest respirat eficient pe parcursul somnului, sau probleme nazale: deviații de sept, rinite, probleme în sfera amigdalelor, epiglotite, acestea fiind acute și amenințătoare de viață.

AD: Care sunt simptomele care m-ar putea determina pe mine că pacient să vin să fac un consult de somnologie?

Dr. Cristina Goanță: Simptomele, în general, care aduc pacientul la medic sunt împărțite în 2 mari categorii. Una dintre ele este pacientul care vine și îmi spune “eu nu reușesc ziua să mă mai concentrez cum trebuie la serviciu” sau “sunt somnolent la volan”, în care pacientul simte că are problema, sau, mai e pacientul care îmi spune “soția mea nu mai vrea să doarmă cu mine în camera pentru că sforăi prea tare” sau pacientul care îmi spune “fiul meu îmi spune că e un tigru în camera noastră pentru că se aude un mare zgomot de acolo”. Astea sunt cele 2 mari categorii. Mai sunt cei ce sunt cu probleme de inducție a somnului, care zic că nu pot să adoarmă, sau cei care nu pot să mențină somnul pe parcursul nopții, dar cazurile acestea, împreună cu narcolepsiile, sunt mult mai rare. Primele două categorii sunt cele mai des întâlnite.

AD:Știu pacienții care în mod normal dorm 3 ore, se trezesc, stau o ora treziți, și ulterior adorm iarăși 3 ore. Și așa fac pe tot parcursul nopții. Această indică o patologie?

Dr. Cristina Goanță: Acești pacienți au nevoie să țină un jurnal de somn. De principiu, trebuie obiectivat faptul că ei se trezesc și că acea ora este petrecută treaz, și apoi există diferite tehnici cognitiv-comportamentale prin care corectăm, dar trebuie să aflăm cauza, de ce se întâmplă lucrul asta.

AD: Am vorbit de somnologie și de consultul acesta. În ce constă propriu-zis?

Dr. Cristina Goanță: Are mai multe părți: în prima faza, pacientul se prezintă și facem un istoric detaliat, apoi noi, din punct de vedere ORL, vom face o investigație fibroscopica, cu o camera video. Ne uităm prin nasul pacientului până în gât și vedem ce obstacole sunt acolo: dacă e o deviație de sept, dacă e o sinuzita, ce se întâmplă acolo, după care continuăm și vedem cum este zona din spatele nasului, faringele, amigdalele și în gură, ce se vede, coboram, vedem laringele, chiar până la gură esofagului ne uităm, și putem să îi spunem pacientului ce obstacole sunt, de ce practic nu respiră cum trebuie pe zona această. După care pacientul va face o poligrafie, adică va merge acasă cu un aparat, pe care și-l va monta seară și va dormi până a doua zi dimineață. A doua zi, noi interpretăm acel rezultat, și vedem cum a fost somnul: câte episoade de apnee sau de hipoapnee, adică de oprire a respirației sau de încetinirea respirației pe parcursul unei nopți, cât timp stă cu saturația sub 90%, pentru că se întâmplă să ajungă saturatiile și la 60% și cum îi bate inima pe parcursul nopții. La final tragem o concluzie și îi spunem pacientului forțe clar ce problema este și cum o tratăm mai departe.

AD: Discutând de problema sforăitului, cum putem să o rezolvăm? Este o patologie sau este o normalitate și poate fi rezolvată cu schimbarea pernei, de exemplu.

Dr. Cristina Goanță: Problema sforăitului, în primul rând, trebuie investigată.dacă ajungem la concluzia că sforăitul acesta este din cauza kilogramelor în plus, trebuie să scăpăm de acele kilograme. Dacă ajungem la concluzia că e din cauză că dormim pe spate, lucru care ne predispune să sforăim mai mult. Dacă , cumva, cauză este o obstrucție nazală, o putem rezolva chirurgical. Dacă este un sindrom de apnee în somn, care trebuie corectat, se poartă un aparat acasă, un aparat de Sip-up, care împinge aerul cu presiune și ne ajută să avem presiuni normale ale oxigenului și astfel să nu mai avem simptomatologia pe parcursul zilei. Cel mai important, însă, este să slăbim.

AD: Cum afectează lipsa somnului pe termen lung?

Dr. Cristina Goanță: Există multe studii. Pe termen lung, dacă suntem școlari, de exemplu, ne scade randamentul. S-a descoperit că școlarii care se trezesc cu o ora mai devreme să meargă la școală au rezultate mai proaste la școală pe parcursul vieții. De asemenea, noi, că adulți, ne putem concentra mai puțin la serviciu, suntem somnolenți, nu funcționăm la capacitatea noastră maximă, sau putem să ne agravăm anumite probleme de sănătate, cum ar fi, de exemplu, diabetul și hipertensiunea, dacă suferim de aceste boli.

AD: Care este pacientul tipic care ajunge la dumneavoastră și ce tratament îi recomandați acestuia?

Dr. Cristina Goanță: În general, pacienții care ajung pentru consult de somnologie sunt de sex masculin, care sunt supraponderali cel puțin. După ce le facem toate testele, de cele mai multe ori, primul lucru pe care îl recomandăm este scăderea în greutate. Așa cum știm cu toții, este foarte greu să scădem în greutate și rapid și eficient, și atunci, prima metodă de tratament este purtarea unui aparat de Sip-up până la soluționarea problemei. Și la noi în țară, în momentul de față există o legislație, și legislația în vigoare le interzice persoanelor care au suspiciunea de apnee în somn să șofeze până la remedierea problemei. Toți acești pacienți ar trebui să poarte aparat de sip-up pe perioada respectivă. Ce le mai facem este să le rezolvăm patologia. Unii dintre ei au amigdalele foarte mari sau au o deviație de sept. Rezolvăm aceste obstrucții pentru că presiunile pe care le folosim în terapia șip-up să fie mai mici, să fie mai ușor de tolerat pentru pacient, dar cel mai bun tratament este că pacientul să slăbească.

AD: Ce este vertijul? La cine apare și de ce?

Dr. Cristina Goanță: Vertijul este o senzație de mișcare iluzorie a lumii din jurul tău, că atunci când te dai într-un carusel. Pacienții care au vertij se simt că într-un carusel, văd efectiv obiectele din jur cum se învârtesc.

AD:Este un lucru pe care ei îl resimt în mod constant sau sunt doar episoade de astfel de scene, de această mișcare iluzorie?

Dr. Cristina Goanță: Dacă vorbim de vertij exclusiv, adică această mișcare iluzorie. În general el este legat de ceva, de cele mai multe ori poziția în care ne aflăm cu capul, pentru că este dat de canalele semicirculare, care sunt activate în anumite poziții, și pacientul are această senzație iluzorie în momentul în care se așază cu capul în poziția respectivă. Dacă vorbim de amețeală, acolo este foarte diferit și poate apărea în foarte multe ocazii. Practic, amețeală este o senzație mult mai puțin definită, nu e neapărat acea senzație iluzorie cât o senzație de nesiguranță, de cap plin, “că sunt beat”.

AD: Pe termen lung, acest vertij indică o problema, o patologie? Care ar fi efectele secundare sau care ar fi consecințele netratării acestei patologii?

Dr. Cristina Goanță: Dacă vorbim de un vertij pozițional, el apare în momentul în care noi ne așezăm în poziția respectivă exclusiv. Deci, dacă este un vertij otolitic pe partea dreapta, el apare doar când ne așezăm în pat pe pat pe partea dreapta și se remite după ce ne mutăm din acea poziție. Această boală nu are alte complicații, decât că este foarte neplăcut să fim amețiți când ne așezăm pe partea dreapta. Dacă vorbim de un alt tip de vertij, care e dat în neurnita, de exemplu într-o afectare a nervului vestibular, această se tratează medicamentos și trebuie recunoscută cât mai repede și tratată mai degrabă mai devreme decât mai târziu. Această ar putea să aibă niște sechele pe termen lung. De asemenea, sunt multe tipuri de vertij în zona ORL. Putem să avem migrene vestibulare: acele vertijuri care se asociază cu durerea de cap și cu deranjarea luminii și cu sunetele puternice. Putem avea inclusiv niște paroxisme vestibulare, care sunt niște senzații de amețeală care apar ocazional, de-a lungul zilei, fără să aibă o cauza definită. De aceea controlul ORL este un control destul de complex.

AD: Când ar trebui pacientul să vină să facă un control? Când deja are mai multe episoade de vertij sau când chiar coincide poziția cu cea care a inițiat acest vertij? Când ar trebui să vină, practic, să facă un control, astfel încât să își dea seama că vertijul nu este o boală, ci este pur și simplu un semn al poziției?

Dr. Cristina Goanță: Deci, că să va dați seama, americanii zic că undeva la peste 50% are cel puțin un episod vertiginos pe parcursul vieții, deci este o frecvența gigantică. Prima cauza de accidente, de exemplu, în cazul persoanelor vârstnice, sau de scădere a calității vieții este vertijul, și este o cauza prevenibila. Ideea este că este foarte greu să zici “acum trebuie să vii”. Dacă este un vertij pozițional, atunci când îl ai, în criză, pentru că acesta trece reapare, trece, reapare, și dacă eu îl văd când nu e în criză, nu prea văd nimic. Dar dacă este o amețeală care supără mai în permanentă, dacă avem senzația că ne ducem în dereapta, că o să picăm, trebuie investigat atunci, în perioada respectivă

AD: uând o situație concretă: sunt un om foarte ocupat cu foarte multe proiecte, am un proiect în derulare care mă ține treaz undeva la 48 de ore și continui să stau trează pentru că merg pe premisa că, ulterior, eu pot să mă refac. Comportamentul acesta este indicat? Sau are repercursiuni?

Dr. Cristina Goanță: Este foarte puțin probabil că un om să fie eficient stand treaz 48 de ore, pentru că, până la urmă vorbim și de eficacitatea muncii, nu? În momentul în care ai stat și ești deprivat de somn sau în cazul în care nu iei o medicație care să stimuleze această ședere pe perioade lungi fără somn, o să devi ineficient, pentru că nu mai poate creierul tău să proceseze atâtea informații. Dacă mă întrebi din punct de vedere medical dacă poți să recuperezi acest somn, ce se întâmplă este că o să crești nivelul de radicali liberi, o să îmbătrânești mai devreme, o să ți se strice tenul și probabil o să îți accentuezi problemele cardiovasculare, dacă faci lucrul asta pe termen lung

AD: Sunt foarte mulți tineri și adolescenți, care, de cele mai multe ori, stau noaptea treji pentru că vor să se joace, pe jocuri și sunt prinși acolo în rețea. Sunt foarte concentrați și uită cum trece timpul, iar dimineață evident că ei trebuie să se ducă la școală, la facultate, și sunt unii care chiar și lucrează. Ce părere ai despre acest lucru? Cum o să îi afecteze pe ei , lăsând la o parte randamentul? Mă refer la zona medicală: care vor fi consecințele pentru un tânăr și care vor fi consecințele pentru un adult?

Dr. Cristina Goanță: În primul rând, eu nu cred că este în regulă că, înainte de culcare, să folosim stimulente de genul ecranelor. Din acest motiv cred că studiile care spun că e bine să nu ai televizor în camera, să nu te joci înainte de a te culcă și să nu te uiți pe telefon seară când intrii în pat, să te mai uiți puțin pe Facebook sau pe ce ne uităm noi înainte de a adormi. Nu sunt idei bune, pentru că, în primul rând, ne stimulăm anumiți centrii din creier care ne fac să dormim prost sau să nu adormim, să nu avem o inducție a somnului eficientă. Apoi, nopțile pierdute pe termen lung nu sunt bune exact din motivul pe care îl spuneam mai devreme: ne scade randamentul. Acuma, noi nu avem niște studii pe 30 de ani să zicem “generația asta care a început să se joace cum se joacă inclusiv generația copilului meu, până la 2 dimineață,30 de ani mai târziu a murit de boli cardiovasculare”. Nu știm lucrurile astea. Poate nu se întâmplă nimic, pentru că nu a existat stilul asta de viață până acum. Vom află în viitor ce se întâmplă. Cel mai bine e totuși să nu facem aceste excese, pentru că în general, excesele pentru corpul nostru nu sunt bune, de orice fel ar fi ele, și mai ales când suntem tineri și credem că putem să facem orice, că suntem nemuritori, că nimic nu ne afectează. Lucrurile astea, la un moment dat, se strâng și se văd.

AD: Legat de televizor: am citit recent un articol care dezbătea faptul că creierul nostru, dacă noi adormim cu televizorul aprins, el este încă activ și evident, nu ne vom odihni. Ce părere aveți despre asta?

Dr. Cristina Goanță: E greu să spun că creierul nostru rămâne “aprins”, activ, și că din cauza asta nu ne odihnim neapărat. Ce pot să zic în schimb este că, a îi spune creierului nostru să nu mai facă ceva e o provocare, pentru că e că atunci când îți spun “de mâine nu mai fuma”, “de mâine nu mai mânca zahăr”, de mâine fă ceva împotriva a ce faci în fiecare zi. Ar trebui întâi să îți antrenezi creierul pe drumul acesta nou, și abia apoi poți să te culci fără televizor, fără zgomotul alb. De exemplu dacă tu ai un tinitus, dacă ai un zgomot în urechi tot timpul, o să îți fie foarte greu să adormi cu zgomotul ăla în urechi. Atunci există terapia cognitiv-comportamentală, care chiar te stimulează să adormi cu muzică sau cu zgomot alb, că să poți să adormi, pentru că tu nu adormi de la acel zgomot. Asta nu înseamnă că creierul tău rămâne treaz cumva. Studiile care arată că dacă adormi uitându-te la televizor sau te uiți la televizor înainte de a adormi, sau la orice ecran, de fapt, ele ne duc în zona descărcării hormonale, descărcării anumitor hormoni care induc somnul, care nu se mai fac așa cum ar trebui să fie, nu că apoi, după ce adormim, o să stăm treji și o să ascultăm.

AD: O să schimbăm un pic registrul și o să ne ducem în zona personală: Dacă ar fi să va întâlniți cu cineva din lumea largă, din istorie, dintr-un cartoon , din politică, cu cine v-ați întâlni?

Dr. Cristina Goanță: Hawkeye Pierce. Îl mai știi?

AD: Da, oarecum. De ce?

Dr. Cristina Goanță: Hawkeye Pierce era chirurgul acela din M.A.S.H.. Când eram eu în liceu, era unul dintre primele seriale care rulau seară la televizor. Erau noaptea târziu, și părinții veneau și ne culcau, iar eu mă trezeam și mă duceam să mă uit la M.A.S.H.. Hawkeye era cel mai mișto tip pe care l-am văzut vreodată, era cel mai mișto doctor pe care l-am văzut vreodată, dincolo de cel mai mișto tip. Avea tot timpul cuvintele la el, era empatic, ajută pe toată lumea, arată bine, era și genul ăla de trebuie salvat, de place la femei. Și cred că mi-ar plăcea să-l întâlnesc, să-l întreb cum reușea să fie așa cum era.

AD: Ai preluat ceva din felul în care era el?

Dr. Cristina Goanță: Nu știu, e greu să spun asta, pentru că era un personaj, dar încerc cât pot de mult să fiu empatică mereu cu pacientul, să îl ascult, să facem o chestie comună, și pentru mine și pentru el. Până la urmă, nu înseamnă că faptul că eu am niște cunoștințe medicale se aplică tuturor pacienților sau toți sunt complianti la el. Atunci încercăm să facem un mix de “hai să vedem cum să facem să fie bine pentru ține cu toate cunoștințele pe care le am eu”. Medicină asta, de 20 de ani de când mă întâlnesc eu cu oamenii, m-a învățat că nu este bine să îi spui omului “fă așa”, ci e bine să țîi cont și de cum vrea el să meargă lucrurile, și până la urmă iese bine pentru toată lumea.

AD: De ce ai ales această ramură medicală și medicină în general?

Dr. Cristina Goanță: Păi vezi, că revenim la Hawkeye. Eu eram la o clasa de mate-fizică și mă antrenam intens pentru ASE, pentru că părinții mei erau, șțîi, anii 2000, “trebuie să termini ASE-ul și să te faci director de banca”, și eu am zis “Dude, nu, eu o să fiu că Hawkeye” și ei au fost “Nu, nu, orice numai medicină nu”. Pe vremea aceea nu dădeai la medicină dacă nu aveai părinții medici, așa era credință. Dar eu am zis că totuși cred că pentru mine asta e ceea ce trebuie să fac și așa am dat la medicină. ORL-ul a fost pentru că voiam chirurgie, pentru că eu voiam că Hawkeye, numai că chirurgia generală în România e complicată. La ORL m-am gândit că dacă nu voi avea norocul să lucrez într-un spital, măcar voi lucra într-un cabinet, și atunci a fost o alegere cu mintea, nu cu sufletul. Cred că abilitatea pe care ar trebui să o aibă un medic este să se pună în pielea pacientului, mi se pare că atuul sau cea mai importantă caracteristică pe care trebuie să o aibă un medic e empatia.