Apendicita acuta: cauze durere apendice, simptome, durere si tratament prin operatie

Apendicita acută reprezintă o urgență chirurgicală abdominală frecventă, afectând toate grupele de vârstă, cu precădere copiii și adulții tineri. Intervenția medicală promptă este crucială pentru a evita complicațiile severe. Acest articol detaliază cauzele, simptomele și tratamentele disponibile, oferind o perspectivă clară asupra acestei afecțiuni comune.
 

Apendicita acută este o inflamație a apendicelui vermiform, un organ mic, tubular, atașat la cecum, prima porțiune a colonului. Rolul exact al apendicelui este încă dezbătut, dar se presupune că ar putea contribui la imunitatea intestinală.



Inflamația apare frecvent din cauza obstrucției lumenului apendicular, cauzată de fecaliți, hiperplazie limfoidă (mai ales la tineri), paraziți, corpi străini sau, rar, tumori. Blocarea determină acumularea secrețiilor mucoase, crescând presiunea în interiorul apendicelui.

Această presiune comprimă vasele de sânge din peretele apendicular, ducând la ischemie. Bacteriile intestinale se multiplică rapid în acest mediu închis, iar combinația dintre ischemie și proliferare bacteriană inflamează acut peretele apendicular. Dacă nu este tratată, inflamația poate evolua rapid spre necroză și gangrenă, procesul inflamator putând progresa în câteva ore sau zile, cu variații individuale.

În continuare, vom explora semnele și simptomele apendicitei acute, esențiale pentru un diagnostic rapid și eficient.
 

Recunoașterea rapidă a semnelor și simptomelor apendicitei acute este vitală pentru un tratament prompt. Manifestările clinice urmează un model tipic, deși pot exista variații individuale.

Durerea abdominală este simptomul principal. Inițial, este adesea vagă și difuză, localizată periombilical sau epigastric, fiind o durere viscerală cauzată de distensia apendicelui. Pe măsură ce inflamația progresează și afectează peritoneul parietal, durerea devine mai intensă și se mută în fosa iliacă dreaptă, unde se află de obicei apendicele. Această migrare este un indicator clinic important.



Durerea se intensifică la mișcare, tuse sau palpare, fiind descrisă ca o senzație constantă, ascuțită sau pulsatilă. Pacienții adoptă adesea o postură antalgică, cu genunchii flectați spre abdomen, pentru a reduce disconfortul.
Alături de durere, apar frecvent greața și vărsăturile, de obicei după instalarea durerii. Pierderea apetitului (anorexia) este aproape constantă și reprezintă un semn precoce important. Unii pacienți pot prezenta diaree sau constipație, în funcție de localizarea anatomică a apendicelui.

Febra este de obicei moderată în stadiile inițiale, între 37,5 și 38,5 grade Celsius. O febră mai ridicată poate indica perforația apendicelui sau dezvoltarea unui abces. Tahicardia (pulsul accelerat) însoțește frecvent febra.

La examinarea clinică, medicul poate identifica sensibilitate la palparea punctului McBurney, situat la joncțiunea dintre treimea externă și cea mijlocie a liniei imaginare care unește spina iliacă antero-superioară cu ombilicul. Alte manevre diagnostice includ semnul Rovsing (durere în fosa iliacă dreaptă la palparea fosei iliace stângi), semnul psoas (durere la extensia pasivă a membrului inferior drept) și semnul obturatorului (durere la rotația internă a coapsei în flexie).

Odată identificate aceste semne, diagnosticul trebuie confirmat prin investigații medicale specifice, pe care le vom detalia în secțiunea următoare.
 

Diagnosticul apendicitei acute se bazează pe evaluarea clinică și investigațiile paraclinice. Examenul clinic efectuat de medicul specialist este esențial, iar experiența clinicianului joacă un rol crucial în interpretarea semnelor și simptomelor.



Anamneza detaliată și examinarea fizică permit identificarea manifestărilor caracteristice ale apendicitei. Medicul evaluează localizarea și caracteristicile durerii, prezența simptomelor asociate și efectuează manevrele clinice specifice pentru a confirma suspiciunea diagnostică.

Analizele de laborator includ hemoleucograma completă, care evidențiază de obicei leucocitoză (creșterea numărului de globule albe) cu neutrofilie, indicând prezența unui proces inflamator acut. Proteina C reactivă poate fi, de asemenea, crescută. Analiza urinii ajută la excluderea infecțiilor urinare sau a litiazei renale, care pot mima simptomele apendicitei. De asemenea, este important de avut în vedere afecțiuni precum limfadenita mezenterică, o inflamație a ganglionilor limfatici abdominali, care poate fi confundată cu apendicita acută.

Metodele imagistice moderne au îmbunătățit semnificativ acuratețea diagnosticului. Ecografia abdominală reprezintă o metodă rapidă, neinvazivă și lipsită de radiații, fiind deosebit de utilă la copii și femei gravide. Aceasta poate vizualiza apendicele mărit și inflamat, prezența lichidului periapendicular sau a unui abces. Limitarea principală a ecografiei constă în dependența de experiența operatorului și în dificultatea vizualizării la pacienții obezi sau cu meteorism intestinal important.

Tomografia computerizată (CT) abdominală cu substanță de contrast oferă o acuratețe diagnostică superioară, permițând vizualizarea detaliată a apendicelui și identificarea complicațiilor precum perforația, abcesul sau peritonita. CT-ul este deosebit de util în cazurile cu prezentare clinică atipică sau când diagnosticul diferențial este dificil. Rezonanța magnetică nucleară (RMN) poate fi utilizată ca alternativă la CT, în special la femeile gravide, pentru a evita expunerea la radiații.

După stabilirea diagnosticului, următorul pas este intervenția chirurgicală, pe care o vom detalia în secțiunea următoare.
 

Apendicectomia, îndepărtarea chirurgicală a apendicelui inflamat, este tratamentul standard pentru apendicita acută. Această intervenție de urgență are o rată de succes ridicată când este efectuată prompt, iar la Centrul de Chirurgie GRAL Medical, pacienții beneficiază de servicii chirurgicale de înaltă calitate, adaptate nevoilor individuale. Pentru o înțelegere mai aprofundată a întregului proces, de la indicații și pregătire, până la complicații și recuperare, puteți consulta articolul nostru dedicat chirurgiei apendicelui.

Decizia de a opera se bazează pe diagnosticul clinic și paraclinic. Odată ce apendicita acută este confirmată sau suspectată, intervenția trebuie efectuată cât mai repede pentru a preveni complicațiile. Întârzierea crește riscul de perforație, cu consecințe grave.



Înainte de operație, pacientul primește antibioterapie intravenoasă cu spectru larg pentru a reduce riscul infecțiilor postoperatorii. Se asigură hidratarea adecvată și se administrează analgezice pentru controlul durerii.
Există două tehnici chirurgicale principale: abordarea laparoscopică (minim invazivă) și abordarea deschisă (clasică). Alegerea depinde de experiența chirurgului, echipamentul disponibil, severitatea inflamației și prezența complicațiilor.

În continuare, vom explora în detaliu cele două tipuri de apendicectomie, începând cu varianta laparoscopică.
 

Apendicectomia laparoscopică a devenit metoda preferată pentru tratarea apendicitei acute în majoritatea centrelor medicale moderne. Această tehnică minim invazivă oferă numeroase avantaje față de chirurgia deschisă tradițională, contribuind la o recuperare mai rapidă și mai confortabilă pentru pacient.

Procedura presupune realizarea a trei sau patru incizii mici (de aproximativ 5-10 milimetri) în peretele abdominal. Prin aceste incizii se introduce dioxid de carbon pentru a crea spațiu de lucru în cavitatea abdominală, apoi se inserează laparoscopul (o cameră video miniaturală) și instrumentele chirurgicale speciale. Chirurgul vizualizează câmpul operator pe un monitor și efectuează disecția și îndepărtarea apendicelui folosind instrumente laparoscopice.

Avantajele acestei tehnici includ incizii mai mici cu cicatrici estetice superioare, durere postoperatorie redusă, recuperare mai rapidă, spitalizare mai scurtă (de obicei 1-3 zile) și revenire mai rapidă la activitățile normale. De asemenea, abordarea laparoscopică permite o explorare mai completă a cavității abdominale, fiind utilă în cazurile cu diagnostic incert.

Această metodă este deosebit de avantajoasă pentru pacienții pediatrici, persoanele obeze, femeile în vârstă fertilă (la care diagnosticul diferențial cu patologia ginecologică este important) și pacienții vârstnici cu comorbidități. Recuperarea după intervenția laparoscopică permite reluarea activităților ușoare în aproximativ o săptămână și revenirea completă la activitățile normale în 2-3 săptămâni.

În anumite situații, apendicectomia prin intervenție deschisă rămâne cea mai potrivită opțiune, aspect pe care îl vom analiza în continuare.
 

Apendicectomia prin intervenție deschisă, cunoscută și ca tehnică clasică sau convențională, rămâne o opțiune importantă în anumite situații clinice specifice. Această abordare implică realizarea unei incizii unice, mai mari, de aproximativ 5-10 centimetri în fosa iliacă dreaptă, prin care chirurgul accesează direct apendicele.

Tehnica deschisă este preferată în cazurile complicate, cum ar fi apendicita perforată cu peritonită difuză, prezența unui abces apendicular voluminos care necesită drenaj extensiv, sau când există aderențe importante din cauza intervențiilor chirurgicale anterioare. De asemenea, această metodă poate fi necesară la pacienții cu obezitate severă, când vizualizarea laparoscopică este dificilă, sau în situațiile de urgență când echipamentul laparoscopic nu este disponibil.

Deși recuperarea după chirurgia deschisă este mai îndelungată comparativ cu abordarea laparoscopică, această tehnică oferă avantajul unui acces direct și mai larg la câmpul operator, permițând chirurgului să gestioneze mai eficient complicațiile severe. Spitalizarea durează de obicei 3-5 zile, iar recuperarea completă poate necesita 4-6 săptămâni.

Indiferent de tehnica utilizată, este esențial să fim conștienți de posibilele complicații ale apendicitei acute, pe care le vom discuta în continuare.
 

Complicațiile apendicitei acute apar în principal când diagnosticul și tratamentul sunt întârziate. Aceste complicații pot transforma o afecțiune relativ simplă într-o urgență medicală gravă, cu potențial letal.

Apendicita perforată reprezintă cea mai frecventă și mai gravă complicație. Aceasta apare când inflamația și necroza peretelui apendicular progresează până la ruperea completă a acestuia. Conținutul intestinal infectat se revarsă în cavitatea abdominală, provocând contaminare bacteriană masivă. Riscul de perforație crește semnificativ după primele 24-48 de ore de la debutul simptomelor, ajungând la aproximativ 20% după 36 de ore și peste 30% după 48 de ore.

Peritonita reprezintă inflamația peritoneului, membrana care căptușește cavitatea abdominală și acoperă organele interne. Aceasta poate fi localizată (peritonită circumscrisă) sau generalizată (peritonită difuză). Peritonita se manifestă prin durere abdominală severă, abdomen rigid la palpare (semn de apărare musculară), febră ridicată, tahicardie și stare generală alterată. Fără tratament prompt, peritonita poate evolua rapid spre sepsis și șoc septic, punând viața pacientului în pericol.

Abcesul apendicular se formează când organismul încearcă să limiteze infecția prin crearea unei colecții de puroi înconjurată de o capsulă fibroasă. Această complicație poate apărea fie ca urmare a perforației apendicelui, fie ca mecanism de apărare al organismului. Abcesul poate necesita drenaj percutan ghidat imagistic sau drenaj chirurgical, urmat de antibioterapie prelungită.

Plastronul apendicular reprezintă o masă inflamatorie formată din apendicele inflamat înconjurat de anse intestinale, epiploon și alte structuri adiacente care aderă pentru a limita procesul inflamator. Deși reprezintă un mecanism de apărare al organismului, plastronul poate complica intervenția chirurgicală și necesită adesea o abordare terapeutică în două etape: tratament conservator inițial, urmat de apendicectomie electivă.

Este important de menționat că apendicita se poate manifesta diferit la copii și adulți, aspect pe care îl vom explora în continuare.
 

Manifestările apendicitei acute prezintă particularități importante în funcție de vârsta pacientului, ceea ce influențează atât diagnosticul, cât și abordarea terapeutică.

La copii, în special la cei sub 5 ani, diagnosticul apendicitei poate fi deosebit de dificil. Copiii mici nu pot descrie cu precizie localizarea și caracteristicile durerii, iar simptomele pot fi nespecifice. Durerea abdominală poate fi difuză, iar copilul poate fi pur și simplu iritabil, apatic sau poate refuza alimentația. Febra poate fi mai ridicată la copii comparativ cu adulții, iar evoluția spre perforație este mai rapidă, deoarece peretele apendicular este mai subțire și omentul este mai puțin dezvoltat, oferind o protecție mai redusă.



Copiii prezintă, de asemenea, o rată mai mare de leucocitoză și pot dezvolta deshidratare mai rapid din cauza vărsăturilor și a aportului alimentar redus. Examenul clinic la copii necesită răbdare și experiență, iar metodele imagistice, în special ecografia, joacă un rol crucial în stabilirea diagnosticului. Rata de perforație la copii poate ajunge până la 30-40%, semnificativ mai mare decât la adulți.

La adulți, prezentarea clinică este de obicei mai tipică, cu migrarea caracteristică a durerii de la regiunea periombilicală la fosa iliacă dreaptă. Cu toate acestea, la persoanele vârstnice, simptomele pot fi atenuate sau atipice din cauza modificărilor fiziologice legate de vârstă și a prezenței comorbidităților. Persoanele în vârstă pot prezenta febră mai scăzută, leucocitoză mai puțin pronunțată și durere mai puțin intensă, ceea ce poate întârzia diagnosticul și crește riscul de complicații.

La femeile în vârstă fertilă, diagnosticul diferențial trebuie să includă patologii ginecologice precum sarcina ectopică, chistul ovarian rupt sau boala inflamatorie pelvină. Pentru a înțelege mai bine diferențierea durerii menstruale de alte afecțiuni abdominale, inclusiv apendicita, investigațiile imagistice și consultul ginecologic sunt esențiale pentru stabilirea diagnosticului corect.

În final, este important să înțelegem cum decurge recuperarea după operația de apendicită, aspect pe care îl vom detalia în ultima secțiune.
 

Perioada de recuperare după apendicectomie variază în funcție de tipul intervenției chirurgicale efectuate, prezența complicațiilor și starea generală de sănătate a pacientului. Respectarea recomandărilor medicale și îngrijirea postoperatorie adecvată sunt esențiale pentru o vindecare optimă.

În primele ore după intervenție, pacientul este monitorizat atent pentru a detecta eventuale complicații precoce. Durerea postoperatorie este gestionată prin administrarea de analgezice, iar pacienții sunt încurajați să comunice orice disconfort pentru a primi tratamentul adecvat. Mobilizarea precoce, începând cu câteva ore după operație, este încurajată pentru a preveni complicațiile tromboembolice și pentru a stimula funcția intestinală.

Dieta după operația de apendicită începe cu lichide clare, apoi progresează treptat către alimente solide pe măsură ce funcția intestinală se restabilește. Inițial se recomandă alimente ușor digerabile, cu conținut redus de grăsimi și fibre, pentru a nu suprasolicita sistemul digestiv. Treptat, pe parcursul a 1-2 săptămâni, se poate reveni la dieta obișnuită. Hidratarea adecvată este esențială pe toată perioada de recuperare.

Îngrijirea plăgii operatorii include menținerea zonei curate și uscate, schimbarea pansamentelor conform indicațiilor medicului și monitorizarea pentru semne de infecție (roșeață, umflare, secreții purulente, durere crescută). Suturile sau agrafele sunt de obicei îndepărtate după 7-10 zile, în funcție de tipul intervenției și evoluția vindecării.

Revenirea la activitățile normale se face gradual. După apendicectomia laparoscopică, majoritatea pacienților pot relua activitățile ușoare în 1-2 săptămâni și pot reveni complet la muncă și sport în 3-4 săptămâni. După intervenția deschisă, recuperarea necesită 4-6 săptămâni, iar efortul fizic intens trebuie evitat pentru 6-8 săptămâni. Medicul va oferi recomandări personalizate în funcție de evoluția fiecărui pacient și de natura activităților pe care dorește să le reia.

Controalele medicale postoperatorii sunt esențiale pentru monitorizarea vindecării și pentru identificarea precoce a eventualelor complicații. Pacienții trebuie să contacteze imediat medicul dacă apar semne de alarmă precum febră persistentă, durere abdominală severă, vărsături repetate, semne de infecție a plăgii sau imposibilitatea de a elimina gaze sau scaun.

Dacă prezinți durere abdominală apărută brusc, localizată inițial periombilical și apoi migrată în fosa iliacă dreaptă, greață, vărsături, lipsa poftei de mâncare sau febră, nu amâna consultul medical! Semnele de apendicită acută implică o urgență medicală care necesită evaluare și tratament prompt. Pentru diagnostic rapid și îngrijire de specialitate, programează-te cât mai repede la un medic chirurg.

Contactează medicii de la GRAL Medical pentru o consultație specializată și intervenție la timp, astfel încât să eviți complicațiile și să beneficiezi de cel mai bun plan de tratament.