Perspective terapeutice moderne in tratamentul pentru surditate brusc instalată

Surditatea (Hipoacuzie) - noțiuni generale

Hipoacuzia definiție

Tipuri de surditate:

1. Hipoacuzie de transmisie: Acest tip de hipoacuzie afectează transmiterea sunetelor din urechea medie către urechea internă.
2. Hipoacuzie neurosenzorială: Această formă de pierdere a auzului implică leziuni sau disfuncții ale nervului auditiv sau ale celulelor ciliate din urechea internă. Poate fi cauzată de factori genetici, îmbătrânire, expunere la zgomote puternice sau anumite boli.
3. Hipoacuzie mixtă: Această formă de hipoacuzie implică o combinație de hipoacuzie conductivă și hipoacuzie neurosenzorială, afectând atât conductivitatea sunetelor, cât și receptarea lor în urechea internă.

1. Hipoacuzie bilaterală: Acest tip de hipoacuzie se referă la o pierdere auditivă care afectează ambele urechi.
2. Hipoacuzie unilaterală: Hipoacuzia unilaterală se referă la o pierdere auditivă care afectează doar o ureche. Aceasta poate fi cauzată de diverse motive, inclusiv infecții, traume, tumori sau probleme congenitale.

Cauze pentru pierderea auzului

Diagnostic

Tratament hipoacuzie

Surditatea brusc instalată

Surditatea brusc instalată este urgență medicală care necesită investigații clinice și paraclinice imediate, precum și un tratament adecvat și rapid instituit. Conform datelor din literatura de specialitate, surditatea brusc instalată reprezintă o problemă de sănătate a cărei incidenţă este în creştere, pe fondul expunerii la zgomotul din mediul urban, dar mai ales prin creşterea incidenţei bolilor cardiovasculare, metabolice, imune şi neurologice. În literatura de specialitate sunt citate multiple cauze ale afecţiunii, dar studiile arată că etiopatogenia este determinată doar în 10-15% din cazuri. Diagnosticul de surditate brusc instalată idiopatică este unul de excludere, care nu poate fi stabilit decât după eliminarea pe rând a factorilor cauzali posibili. Principalele teorii etiopatogenice includ cauza vasculară și expunerea la zgomotul înconjurător.

Un număr semnificativ de studii de specialitate susțin ideea că orice injurie de natură vasculară sau expunerea la zgomot determină un răspuns inflamator local. În consecință, scopul strategiilor clinice actuale este de a reduce disfuncția auditivă prin prevenirea sau ameliorarea răspunsului inflamator cohlear. Inflamația este un răspuns fiziologic normal cu scopul de a restabili funcționalitatea și homeostazia locală după o injurie tisulară. Supresia reacției inflamatorii poate avea consecințe negative asupra procesului de vindecare. Astfel, o abordare adecvată pentru a preveni sau ameliora hipoacuzia declanșată de cauză vasculară sau traumă sonoră ar trebui să îmbunătățească faza de rezoluție a  procesului inflamator declanșat, decât să inhibe acest fenomen.

Etapa de rezoluție a inflamației nu este un proces pasiv, mai degrabă unul activ.

Procesul inflamator declanșat în orice țesut, organ sau sistem se comportă  ca o reacție protectoare pentru organism față de agenți exogeni. Mai mult decât atât, inflamația contribuie la crearea unei memorii imunologice durabile (Gilroy and De Maeyer, 2015; Headland and Norling, 2015). Astfel, în prezent toate strategiile clinice își propun să facilitize rezoluția rapidă și sigură a procesului inflamator, decât să prevină producerea lui.

Într-o primă etapă se declanșează o reacție inflamatorie acută, un răspuns fiziologic de scurtă durată, cu scopul de a iniția procesul de reparare tisulară și vindecare locală. Dacă în timp util procesul inflamator nu se remite, se progresează către o cronicizare a inflamației, care poate dura luni de zile sau chiar ani (Figura nr.1). Inflamația cronică este direct corelată cu patogeneza unor multiple afecțiuni ca: ateroscleroza, diabet zaharat tip II, artrită reumatoidă, boala Alzheimer (Medzhitov, 2008, 2010; Tabas and Glass, 2013) sau poate fi factor favorizant pentru carcinogeneză (Lee et al., 2013).

Astfel, etapa de rezoluție a inflamației este un punct cheie pentru descoperirea unor inovatoare resurse terapeutice. Rezoluția in timp util a inflamației cohleare poate fi considerată o importantă resursă terapeutică pentru prevenirea disfuncției auditive.

 

 
Figura nr. 1 Etapele inflamației

Până de curând, inflamația cronică era rezultatul unor semnale inflamatorii exagerate în timpul fazei acute, faza de rezoluție fiind considerat un proces pasiv mediat de către metaboliții inflamatori. Asftel, toți produșii inflamatorii se metabolizau și local, treptat se revenea la parametrii normali inițiali (Serhan, 2011). 

Studiile din ultimele două decenii au conturat o teorie nouă bazată pe ipoteza că etapa de rezoluție a inflamației derivă din activarea unor programe specifice genetice, celulare și moleculare (Perretti, 2015). Este unanim acceptat că etapa de rezoluție a inflamației acute este un  proces activ ce cuprinde:

• Comutarea de la producția de mediatori inflamatori la mediatori pro-rezoluție;
• Încheierea căilor de semnalizare celulară inflamatorii;
• Inițierea apoptozei celulelor inflamatorii;
• Stimularea fagocitozei celulelor apoptotice de către macrofage;
• Restabilirea parțială sau totală a condițiilor homeostatice locale (Alessandri at al., 2013).

1. Fenomenul de redundanță: în cursul procesului inflamator sunt implicate multe molecule inflamatorii cu aceeași funcție, iar tratamentul antiinflamator poate fi considerat incomplet pentru a obține beneficii terapeutice maxime;
2. Crearea unor căi compensatorii: terapia antiinflamatoare poate fi factor declanșator pentru căi alternative cu rol de a amplifica inflamația;
3. Se pune în discuție reala necesitate a terapiei antiinflamatorii: inflamația este o reacție naturală de apărare a organismului. În ziua de azi, cercetătorii nu mai acceptă acest principiu de inhibare a unei reacții normale, putând fi afectat procesul de vindecare tisulară.

Astfel, toate strategiile terapeutice actuale sunt concentrate pe etapa de rezoluție a inflamației, tratamentul antiinflamator trecând pe plan secund (Duffin et al., 2010).


Anatomia urechii umane


Mediatorii fazei de rezoluție a inflamației

În ultimii ani, interesul pentru faza de rezoluție a inflamației a contribuit la descoperirea mediatorilor specifici, dintre care amintim: derivați de acizi grași esențiali (lipoxine, rezolvine, protectine și marexine) (Serhan et al., 2014), proteine și peptide (anexina A1, galactine) (Perretti and Dalli, 2009), derivați purinici (adenozina) (Köröskényi et al., 2011; Csóka et al., 2012; Haskó and Cronstein, 2013), mediatori gazoși (NO, H2S și CO) (Wallace et al., 2015), neuromodulatori (acetilcolina și netrina 1) (Pavlov and Tracey, 2012; Mirakaj et al., 2014).

Cei mai importanți mediatori ai fazei de rezoluție descriși în literatura sunt:

• Lipoxine sunt eicosanoide, derivate in vivo din acidul arahidonic (Serhan, 2005). Au rol în inhibiția agregării și activării neutrofilelor și eozinofilelor, în timp ce stimulează migrarea monocitelor la locul lezional.
• Rezolvine (produși ai fazei de rezoluție) sunt derivați ai acizilor grași esențiali Omega 3 și au multiple proprietăți antiinflamatorii.
• Protectine derivă din acidul docosahexaenoic. Controlează intensitatea și durata inflamației pe modele de animale (Serhan, 2011), au rol antibacterian și antiviral (Chiang et al., 2012) și pot crește durata de supraviețuire la animale (Serhan, 2013).
• Marezine sunt mediatori lipidici derivați ai acidului docosahexaenoic sub acțiunea macrofagelor. În literatură, sunt citați derivați sulfidici ai marezinelor, protectinelor și rezolvinelor seria D (Dalli, 2014,2015b), derivați din acidul docosahexaenoic sub acțiunea fagocitelor, cu rol eficient în stimularea fazei de rezolutie a inflamației și în regenerarea tisulară (Duvall, 2016).
• Anexina A1 este o proteină cu efect puternic antiinflamator și cu rol important în faza de rezoluție a inflamației. Într-un model experimental (porc de guinea), asocierea dintre anexina A1 și picături uleioase pe bază de acizi grași esențiali instilate la nivelul celulelor Hensen a demonstrat efectul cito-protector și antiinflamator la nivel cohlear (Kalinec, 2015).
• Adenozina este un metabolit ubicuitar al adenozintrifosfat (ATP), eliberat din celule, în cursul apoptozei sau necrozei celulare (Hasko and Cronstein, 2013). Este un important factor de reparație tisulară. Producția de adenozină și concentrațiile extracelulare sunt mărite în inflamație (Aherne, 2011). Adenozina are efect cito-protector la nivel cohlear, în caz de supraexpunere la zgomot.
• Oxidul nitric (NO), acidul sulfhidric (H2S) și monoxidul de carbon sunt substanțe gazoase, care acționează ca molecule de semnalizare intercelulară (Wallace, 2015).
• Aspirina este un inhibitor potent al ciclo-oxigenazei și lipo-oxigenazei, interferând cu sinteza de mediatori inflamatorii. Asocierea dintre aspirină și acizi grași esențiali ar putea avea beneficiu terapeutic în boli inflamatorii, incluzând și inflamația cohleară. Aspirina ar putea încetini progresia hipoacuziei la persoanele vârstnice (Lowthian,2016).

25-10-2023

Publicat de: Hobeanu Iulia Mihaela Clinica Gral Stefan cel Mare