Transaminazele marite: cauze, tratament TGO/AST si TGP/ALT si regim alimentar recomandat

Transaminazele mărite reprezintă un semnal de alarmă frecvent întâlnit în practica medicală, indicând adesea o suferință la nivelul ficatului. Dar ce sunt aceste enzime și de ce este important să menținem valorile lor în limite normale? Acest articol explorează rolul transaminazelor, cauzele creșterii lor, opțiunile de tratament și importanța regimului alimentar, oferind o perspectivă clară asupra modului în care putem aborda această problemă de sănătate.
 

Transaminazele reprezintă enzime esențiale pentru funcționarea organismului, prezente în principal în ficat, dar și în alte țesuturi precum inima, mușchii și rinichii. Aceste enzime facilitează procesele metabolice ale aminoacizilor și joacă un rol crucial în producerea de energie celulară.

Cele două tipuri principale măsurate în analizele medicale sunt ALT (alanin aminotransferaza) și AST (aspartat aminotransferaza). ALT, cunoscută și sub denumirea de TGP (transaminaza glutamic piruvică), se găsește în concentrații mari în ficat și reprezintă un indicator specific al sănătății hepatice. AST, denumită și TGO (transaminaza glutamic oxaloacetică), este prezentă atât în ficat, cât și în alte organe, inclusiv inima și mușchii scheletici.

Valorile normale variază ușor în funcție de laboratorul care efectuează testarea, dar intervalele de referință generale sunt: pentru ALT (TGP) între 7-55 unități pe litru, iar pentru AST (TGO) între 8-48 unități pe litru. Aceste valori pot fi influențate de factori precum vârsta, sexul, greutatea corporală și anumite medicamente.

Interpretarea rezultatelor trebuie făcută de către un medic specialist, care va corela valorile obținute cu contextul clinic specific. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă aceste valori, puteți consulta ghidul nostru despre interpretarea analizelor medicale. O creștere ușoară nu indică neapărat o problemă gravă, dar necesită investigații suplimentare pentru identificarea cauzei și excluderea afecțiunilor hepatice severe. În continuare, vom explora principalele cauze care pot determina creșterea nivelului transaminazelor.


 

Creșterea nivelului transaminazelor poate indica diverse afecțiuni, de la factori temporari până la boli hepatice cronice. Această modificare semnalează de obicei leziuni ale celulelor hepatice (hepatocitoliza), dar poate avea și alte cauze, inclusiv afecțiuni ale mușchilor, inimii sau pancreasului.

Afecțiunile hepatice reprezintă cea mai frecventă categorie. Hepatitele virale (A, B, C, D, E) pot determina creșteri semnificative ale transaminazelor, la fel ca boala hepatică alcoolică sau non-alcoolică. Steatohepatita non-alcoolică, ciroza hepatică, hepatita autoimună și hemocromatoza sunt alte afecțiuni care pot afecta funcția hepatică. Colestaza intrahepatică sau extrahepatică și tumorile hepatice, fie benigne sau maligne, pot cauza modificări ale nivelului acestor enzime.

Consumul de medicamente și expunerea la substanțe toxice constituie o altă categorie importantă. Anumite medicamente administrate în doze mari, suplimentele pe bază de plante, steroizii anabolizanți, alcoolul și solvenții pot determina creșterea transaminazelor. Expunerea la alte substanțe toxice din mediul de lucru sau din mediul înconjurător poate avea efecte similare.

Afecțiunile extrahepatice pot influența nivelul acestor enzime. Infarctul miocardic crește în mod specific TGO, dar nu și TGP, în timp ce miopatiile și pancreatita acută pot afecta ambele tipuri de transaminaze. Anemia hemolitică și boala Wilson sunt alte exemple de afecțiuni care pot determina modificări ale valorilor enzimelor hepatice.

Alte cauze includ obezitatea și sindromul metabolic, diabetul zaharat, boala celiacă și anumite stări fiziologice precum sarcina. Efortul fizic intens poate afecta temporar TGO, iar infecțiile sistemice, vaccinurile recente și consumul de alimente bogate în grăsimi cu puțin timp înainte de recoltare pot influența rezultatele analizelor. Având în vedere multitudinea factorilor implicați, este important să fim conștienți de medicamentele care pot afecta nivelul transaminazelor.
 

Numeroase medicamente pot determina creșterea nivelului transaminazelor. Paracetamolul administrat în doze mari poate afecta ficatul, în timp ce statinele, utilizate pentru scăderea colesterolului, pot determina creșteri ale acestor enzime la unele persoane. Anumite antidepresive și medicamente pentru inimă sunt cunoscute pentru potențialul lor hepatotoxic. Antibioticele și anticonvulsivantele, utilizate în tratamentul epilepsiei, pot afecta funcția hepatică. Suplimentele pe bază de plante și steroizii anabolizanți pot fi toxici pentru ficat, motiv pentru care utilizarea lor trebuie monitorizată atent.

Factorii de risc care pot contribui la creșterea transaminazelor includ consumul excesiv de alcool, care reprezintă o toxină hepatică cunoscută. Obezitatea și sindromul metabolic pot duce la steatoză hepatică non-alcoolică, o afecțiune în care se acumulează grăsime în ficat. Diabetul zaharat crește riscul de dezvoltare a afecțiunilor hepatice, iar hepatitele virale B și C pot provoca inflamații cronice ale ficatului. Expunerea la substanțe toxice precum solvenții și pesticidele poate afecta sănătatea hepatică. Odată identificate cauzele și factorii de risc, este esențial să înțelegem cum se abordează tratamentul în cazul transaminazelor mărite.
 

Abordarea terapeutică în cazul transaminazelor mărite vizează identificarea și tratarea cauzei subiacente. Tratamentul specific depinde de afecțiunea care a determinat creșterea nivelului acestor enzime hepatice și necesită o evaluare medicală completă.

În cazul hepatitelor virale B și C, se pot administra medicamente antivirale specifice care pot controla sau chiar vindeca infecția. Pentru afecțiunile cauzate de alcool sau substanțe toxice, renunțarea completă la consumul acestora și evitarea expunerii sunt esențiale pentru recuperarea funcției hepatice.

Modificarea stilului de viață joacă un rol fundamental. Adoptarea unei diete echilibrate, scăderea în greutate în cazul persoanelor cu exces ponderal și practicarea regulată a activității fizice pot ajuta la ameliorarea steatozei hepatice non-alcoolice. În hepatita autoimună, pot fi prescrise corticosteroizi și alte medicamente imunosupresoare pentru reducerea inflamației hepatice.

Gestionarea afecțiunilor asociate, precum controlul diabetului zaharat și al dislipidemiei, poate contribui la normalizarea nivelului transaminazelor. Medicul poate recomanda administrarea de suplimente cu rol hepatoprotector, precum silimarina, care poate ajuta la protejarea celulelor hepatice. Monitorizarea regulată a funcției hepatice prin efectuarea periodică a analizelor de sânge este importantă pentru urmărirea evoluției și ajustarea tratamentului. Este esențial să se evite automedicația, deoarece doar medicul poate stabili cauza creșterii transaminazelor și poate recomanda tratamentul adecvat. Un element cheie al tratamentului este regimul alimentar, care poate influența semnificativ sănătatea ficatului.
 

Alimentația reprezintă un pilon fundamental în gestionarea transaminazelor mărite, putând contribui semnificativ la reducerea inflamației hepatice și la protejarea celulelor ficatului. Un regim alimentar adecvat poate susține procesul de vindecare și poate preveni agravarea afecțiunii hepatice.

Alimentele recomandate includ legumele și fructele proaspete, bogate în antioxidanți, vitamine și fibre care ajută la protejarea celulelor hepatice. Legumele cu frunze verzi, precum spanacul și broccoli, sunt deosebit de benefice. Cerealele integrale, cum ar fi ovăzul, orezul brun și quinoa, furnizează energie susținută și fibre care contribuie la menținerea unei greutăți sănătoase. Peștele slab, în special cel bogat în acizi grași omega-3 precum somonul, macroul și sardinele, are proprietăți antiinflamatorii. Carnea de pui sau curcan, fără piele, reprezintă o sursă bună de proteine. Uleiul de măsline conține grăsimi sănătoase și antioxidanți care pot reduce inflamația hepatică, în timp ce alimentele bogate în antioxidanți, precum afinele, roșiile și morcovii, protejează ficatul de deteriorare.

Pentru a favoriza recuperarea funcției hepatice, este esențială evitarea anumitor alimente. Alcoolul trebuie eliminat complet din regimul alimentar, chiar și în cantități mici, deoarece poate agrava leziunile hepatice. Alimentele grase, prăjite sau procesate conțin grăsimi saturate și trans care pot contribui la acumularea de grăsime în ficat. Zahărul rafinat, dulciurile concentrate, băuturile carbogazoase și sucurile îndulcite pot afecta metabolismul hepatic. Alimentele sărate în exces, precum mezelurile și conservele, pot contribui la retenția de lichide și pot agrava afecțiunile hepatice. Fast-food-ul și produsele alimentare ultraprocessate conțin aditivi și grăsimi nesănătoase care pot afecta ficatul, iar consumul excesiv de carne roșie poate suprasolicita acest organ vital.

Principiile unui regim alimentar eficient includ consumul fracționat în cinci mese mici pe zi, hidratarea corespunzătoare cu minimum 1,5-2 litri de apă zilnic și controlul porțiilor pentru menținerea unei greutăți corporale sănătoase. Prepararea corectă a alimentelor prin metode precum gătitul la abur, fiert sau la cuptor este preferabilă în locul prăjirii. Pe lângă regimul alimentar, există și plante medicinale care pot susține sănătatea ficatului și pot contribui la scăderea transaminazelor.


 

Deși tratamentul medical rămâne esențial, anumite plante medicinale și remedii naturale pot oferi un suport suplimentar pentru sănătatea ficatului. Aceste remedii trebuie utilizate cu precauție și sub supravegherea unui medic, deoarece nu înlocuiesc tratamentul convențional.

Armurariul este recunoscut pentru proprietățile sale hepatoprotectoare, datorită silimarinei, un complex de substanțe active care ajută la protejarea și regenerarea celulelor hepatice. Anghinarea poate stimula secreția biliară și poate contribui la detoxifierea ficatului, în timp ce păpădia are proprietăți diuretice și antioxidante care pot ajuta la eliminarea toxinelor. Ceaiul verde, datorită conținutului său bogat în antioxidanți, poate proteja celulele hepatice de stresul oxidativ. Alte plante cu potențial benefic includ lemnul dulce, schisandra și brusturele.

Este esențial ca, înainte de utilizarea oricărui tratament natural, să se consulte un medic sau un fitoterapeut, deoarece unele plante pot interacționa cu medicamentele sau pot avea efecte secundare. De asemenea, este important să se achiziționeze plante și suplimente din surse sigure pentru a evita produsele contaminate sau de calitate inferioară. Monitorizarea este esențială pentru a evalua eficacitatea tratamentului și pentru a ajusta abordarea terapeutică.


 

Durata necesară pentru normalizarea transaminazelor depinde direct de cauza creșterii acestora și de eficiența tratamentului aplicat. Nu există o perioadă standard, deoarece fiecare organism reacționează diferit la tratament și la modificările stilului de viață.

În cazurile în care creșterea este cauzată de factori temporari, precum consumul de alcool sau anumite medicamente, întreruperea expunerii poate duce la o scădere relativă rapidă, posibil în câteva săptămâni. În afecțiunile cronice, precum hepatitele virale sau bolile autoimune, procesul poate dura mai mult și poate necesita tratament pe termen lung. Monitorizarea regulată este esențială pentru evaluarea eficacității tratamentului. Frecvența analizelor depinde de severitatea afecțiunii și de răspunsul individual, medicul recomandând de obicei controale periodice la intervale de câteva săptămâni sau luni. Colaborarea strânsă cu medicul curant și respectarea recomandărilor sunt fundamentale pentru obținerea celor mai bune rezultate. Este important să fim atenți la particularitățile transaminazelor mărite la copii.
 

La copii, cauzele transaminazelor mărite pot diferi față de adulți, necesitând o interpretare în context pediatric. Infecțiile virale frecvente, bolile metabolice ereditare precum boala Wilson, hepatitele virale și tulburările autoimune reprezintă cauze comune. Intoxicațiile accidentale și reacțiile la anumite medicamente pot, de asemenea, determina creșteri ale acestor enzime.

Simptomele care necesită atenție medicală urgentă includ întârzierile în creștere, oboseala persistentă, icterul, pruritul și modificările culorii scaunelor sau urinei. Durerea abdominală poate fi, de asemenea, un semnal de alarmă. În cazul copiilor, evaluarea de către un medic pediatru este esențială, acesta putând recomanda teste suplimentare precum ecografia, analizele genetice sau RMN hepatic pentru stabilirea unui diagnostic precis.
 

Înțelegerea transaminazelor mărite și a factorilor care le influențează este esențială pentru menținerea sănătății ficatului. Monitorizarea regulată a valorilor, adoptarea unui stil de viață sănătos și urmarea recomandărilor medicale pot contribui la prevenirea complicațiilor și la îmbunătățirea calității vieții. Acordați atenție semnalelor corpului dumneavoastră și nu ezitați să solicitați sfatul unui specialist pentru a beneficia de un diagnostic precis și un tratament adecvat.

În cazul în care ai transaminaze mărite sau suspectezi o problemă hepatică, este recomandat să te adresezi medicului specialist gastroenterolog. Acesta este medicul cel mai potrivit pentru evaluarea, diagnosticarea și tratarea afecțiunilor ficatului, incluzând monitorizarea valorilor TGO și TGP (transaminaze). Totodată, poți începe cu o consultație la medicul de familie, care te poate îndruma ulterior către gastroenterolog sau, în cazul copiilor, către un medic pediatru.

Pentru o evaluare medicală completă sau consultație de specialitate, poți apela la medicii specialiști de Medicină Internă și Gastroenterologie de la GRAL Medical. Ei te pot ajuta cu investigații specifice, interpretarea analizelor și stabilirea celui mai potrivit tratament pentru sănătatea ficatului tău.