Rolul Plasmaferezei in terapia de urgenta, primara si adjuvanta

Doresc sa aflu mai multe detalii
Camp Obligatoriu
Camp Obligatoriu
Camp Obligatoriu
Eroare procesare - ReCaptcha nu a fost validat
This site is protected by reCAPTCHA and the Google
Privacy Policy and
Terms of Service apply.
Istoric
• 1941 – Primul Centru de colectare si transfuzie de sange din tara, condus de Dr. Virgil Ionescu (in Bucuresti), devine primul Centrul metodologic si de invatamant transfuzional.
• 1942 – Apariția primelor Centre de Conservare si transfuzie de Sange in tara: Cluj-Napoca (Prof. Dr. Grigore Benetato ) si Iasi (Prof. Dr. I. Nicolau).
• 1942 – Primul Centru de Sange conservat pentru Armata (in Bucuresti), organizat de Prof. dr. N. Nestorescu.
• 1947 – Primele incercari de preparare a plasmei terapeutice; se prepara pentru prima data in tara seruri anti-Rh, selectandu-se donatori Rh negativ pentru maternitati.
• 1975-1976 – Infiintarea Serviciului de Plasmafereza de productie intensiva si fractionata; Stabilirea bazelor teoretice si practice (experimentale) ale plasmaferezei de productie in Centrul de hematologie Bucuresti.
• 1979–1980 - Extinderea Serviciului de Hemafereza de productie si in scop terapeutic;
• 1979–1996 - Dr. Cornelia SIARA a fost numita Seful Serviciului de transfuzii – plasmafereza (terapeutica).
• 2011 - A primit Diploma de excelenta din partea Asociației Medicale Romane.
• 2013 - A fost desemnata Presedinte de onoare al Asociatiei Medicale Romane pentru Plasmafereza.
Ce este Plasmafera?
Plasmafereza terapeutica reprezinta tehnica transfuzionala prin care se poate indeparta plasma sanguina. Aceasta tehnica indeparteaza impreuna cu plasma si orice alt factor aflat in circulatie considerat patologic pentru un bolnav: proteine, lipide, anticorpi complexe imune circulante precum si otravuri, medicamente sau alte substante toxice.
Prin procesul de epurare (curatire) plasmafereza devine o terapie utila bolnavului ajutand medicul curant, ea putand fi folosita in asociere cu tratamentul clasic pe care il poate potenta. In unele cazuri, plasmafereza are o indicatie de urgenta contribuind la depasirea unei situatii critice pentru un bolnav. Ea este cea mai sigura metoda de detoxifiere a organismului neavand efectele secundare ale medicatiei chimice.
Care sunt Indicatiile terapeutice?
Plasmafereza terapeutica se aplica in functie de contextul bolii, fie singura, fie asociata terapiei clasice, avand indicatie de urgenta sau de sustinere, permitand pacientului sau unui organ lezat sa depaseasca o situatie critica.
In functie de indicatiile etiopatogenice, plasmafereza este utilizata ca:
Plasmafereza - Terapie de urgenta in urmatoarele afectiuni:
• Guillain-Barre - poliradiculonevrita acuta
• Purpura trombotica trombocitopenica. (P.T.T)
• Sindromul de hipervascozitate (disglobulinemii maligne)
• Miastenia Gravis
• Sindromul Goodpasture
• Pancreatita acuta
• Eliminare de substante toxice
• Insuficienta hepatica acuta
• Soc endotoxic
• Tireotoxicoza
• Hiperbilirubinemie neonatala (Icter)
• Eclampsie (Afectiune grava care survine, in general, la sfarsitul sarcinii, caracterizata prin convulsii asociate unei hipertensiuni arteriale)
Ca terapie de urgenta, uneori plasmafereza devine o necesitate terapeutica vitala.
Plasmafereza - Terapie primara in urmatoarele afectiuni:
• Polineuropatii demielinizante inflamatorii cronice
• Purpura trombotica trombocitopenica (P.T.T.)
• Crioglobulinemie
• Sindromul Goodpasture
• Sindromul Guillan-Barre
• Hipercolesterolemia familiala homozigota
• Sindromul de hipervascozitate
• Miastenia Gravis
• Purpura posttransfuzionala
• Boala Refsum
• Boli autoimune cu titru inalt de anticorpi circulanti
Plasmafereza - Terapie adjuvanta in specialitatile:
NEUROLOGIE: Poliradiculonevrite cornice, Scleroza in placi, Sindrom Lambert Eaton, Boala Behcet, Sindromul de hipervascozitate
HEMATOLOGIE: Crioglobulinemii tip I, Purpura trombocitopenica Imuna (P.T.I.), Purpura trombotica trombocitopenica (P.T.T.), Lupus eritematos diseminat (L.E.D.), Boli cu aglutinine la rece
MEDICINA INTERNA: Crioglobulinemia mixta, Periarterita nodoasa, Dermatomiozita, Maladia Wegener, Hipercolesterolemia, Boala Crohn, Ciroza biliara primitiva
DERMATOLOGIE: Pemfigus, Pemfigus bulos, Sclerodermia
REUMATOLOGIE: Poliartrita reumatoida, Sclerodermia
ENDOCRINOLOGIE: Hipertiroidie, Exoftalmie
NEFROLOGIE: Glomerulonefrita
Statistici tratament Plasmafereza – GRAL MEDICAL
.jpg)
Tipuri de tratament
Tratament - procedura de baza
Cu ajutorul plasmaferezei se corecteaza rapid sindromul de hipervascozitate, se elimina colesterolul, crioglobulinele, si are efect anti-imbatranire.
Profilul seric al factorilor nocivi si al componentilor normali ai plasmei variaza considerabil nu doar de la un bolnav la altul, dar si la acelasi bolnav, de la o sedinta la alta. Astfel, cantitatea de schimb plasmatic este dictata de „pragurile critice” ale acestora, dorindu-se scaderea valorilor factorului nociv sub pragul critic (pragul de manifestare al simptomelor bolii) si cat mai putin sa se afecteze componentele normale ale plasmei.
Tratament individualizat
Tratamentul epurator prin plasmafereza va fi individualizat, ca orice alta terapie medicala. Intr-o sedinta, cantitatea de plasma extrasa prin metoda de centrifugare in flux discontinuu pe separator Haemonetics MCS 3+ este in medie 700-800 ml, fiind inlocuita cu solutii cristaloide (ser fiziologic, solutie glucoza 5%, solutie Rienger).
Sedintele se repeta zilnic sau la 2 zile in functie de structura chimica-fiziologica a factorului toxic vizat. Durata unei sedinte este in medie 1 ora si 30 minute. Sedinta se realizeaza printr-un abord venos al unor vene de pe brat cu acul fistulinei al kitului necesar pacientului. Kiturile sunt sigilate, sterile, de unica folosinta. Anticoagulantul utilizat este ACD pe baza de citrat.
Lundsgaard Hansen, arata ca eficacitatea unei plasmafereze terapeutice nu este determinata de volumul absolut de plasma schimbata, ci de raportul său cu volumul de plasma al bolnavului (la un bolnav cu Ht 44% valoarea standard pentru Volum Plasmatic este aproximativ 40 ml / kg corp). La procedurile realizate in Clinica Gral Medical, rata de eficacitate a fost aprox 80% daca bolnavul a respectat indicatiile medicului specialist. Este foarte important ca aceste date sa fie calculate cat mai précis pentru fiecare pacient in parte.
Mentionam ca pierderi de celule sanguine (hematii, leucocite, trombocite) nu sunt semnificative intrucat separatorul este dotat cu celula fotoelectrica de control care supravegeaza momentul critic al separarii plasmei.
Unde se poate realiza Plasmafereza?
In Laboratorul Gral Colentina procedura este realizata de Dr. Cornelia SIARA, Medic Primar Medicina de Laborator, Doctor in Stiinte Medicale, cu supraspecializare in medicina transfuzionala si competenta in transfuzii. Cu experienta de peste 35 de ani in domeniu, doamna doctor Cornelia Siara este cunoscuta ca fiind „singurul medic din România care efectuează aproape zilnic plasmafereză terepeutică, cu o bogată practică și cazuistică în acest domeniu”, asa cum este mentionat de dr. Constantin Balaet, coordonator al Conferintei nationale „Plasmafereza terapeutica“ din cadrul Congresului national de Medicina de laborator 2013.
In Laboratorul Gral Colentina se foloseste pentru plasmafereza metoda de separare a plasmei sanguine prin centrifugare utilizand un separator automat de tip HAEMONETICS MCS 3p. Astazi, aceste tipuri de separatoare sunt utilizate de toate bancile de sange din tara, pentru separarea plasmei in vederea producerii de preparate folosite in transfuzie.
Pentru detalii suplimentare și programări puteți suna la Call Center: 021-323.00.00 sau puteti utiliza formularul de contact.